Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

duminică, 30 iulie 2017

Enigmaticele tuneluri de tip ERDSTALL ale Europei. În prezent, nimeni nu poate spune când și în ce scop au fost săpate! | Cunoaste lumea


Un erdstall reprezintă un anume tip de tunel, ce poate fi găsit în numeroase zone ale Europei. Cele mai multe se află în Bavaria și Austria. Există controverse asupra epocii în care au fost săpate. Unii cercetători susțin că tunelurile de acest fel datează din Epoca Pietrei, alții că ar fi mai noi – datând din Evul Mediu.


Cel mai probabil este că ambele variante sunt corecte, primele tuneluri erdstall fiind săpate cu un număr nedeterminat de milenii în urmă, numărul lor sporind de-a lungul timpului. O parte dintre cei care susțin că majoritatea acestor tuneluri au fost săpate în Epoca Pietrei sunt și adepții teoriei că ele formează o rețea de o mărime incredibilă, care s-ar întinde pe aproape toată suprafața continentului european, din Scoția și până în Turcia. Așa să fie, oare?


Tuneluri, mai vechi sau mai noi, există pe tot mapamondul. Însă cele de tip erdstall din Europa au trăsături distinctive. Astfel, ele sunt joase (1-1,4 metri), înguste, prezentând, adesea, o secțiune ovală. Ca lungime, ele acoperă, în genere, între 20 și 50 de metri. Unele dintre tunelurile de acest fel sunt unite de către pasaje încă și mai înguste, având doar 40 de centimetri în diametru.


Până în prezent, au fost descoperite aproximativ 2000 de tuneluri de tip erdstall, în toată Europa. Cele mai multe se află în Bavaria, acolo fiind localizate 700 dintre ele. Mai mult de 500 se află în Austria, dar pot fi întâlnite destule și în Cehia, Franța ori în Regatul Unit.


Explicații cu privire la constructorii tunelurilor erdstall ne furnizează doar… legendele. În trecut, populația din zonele în care se găsesc astfel de structuri subpământene pretindea că au fost săpate de către creaturi mitologice, precum elfii și gnomii, care le-ar fi folosit drept adăposturi. S-a mai speculat că structurile subpământene de tip erdstall ar reprezenta pasaje secrete de intrare și ieșire din castelele, mănăstirile și cetățile medievale. Numai că aceste mici peșteri artificiale nu au, de cele mai multe ori, decât o intrare, fără a reprezenta pasaje secrete care să conducă spre construcțiile de la suprafață.


Alții sugerează că tunelurile au servit ca ascunzători. Totuși, aceste pasaje sunt departe de a fi comode ca ascunzișuri pentru oameni iar aprovizionarea cu aer lasă de dorit, având în vedere că au o singură intrare și nicio altă cale de comunicare cu exteriorul. Ele nu sunt potrivite pentru o persoană care ar fi nevoită să petreacă mai multă vreme în interior. A mai fost lansată ipoteza că erdstall-urile ar fi reprezentat depozite secrete de provizii, necesare la vremuri de cumpănă. Dar multe dintre structurile acestea sunt umede sau parțial inundabile, mai ales iarna.





Dacă, în legendele din vechime, se pretindea că structurile subterane de tip erdstall ar fi fost săpate de către făpturi mitologice precum gnomii sau elfii, „legendele moderne” pretind că ele ar face parte dintr-o rețea imensă de tuneluri care se întinde din Scoția și până în Turcia, rețea care ar data de mii de ani și care le-ar fi permis unor inițiați să călătorească pe distanțe mari, neștiuți de nimeni. Dar nici această teorie nu stă în picioare.


Sunt, într-adevăr, mii de „peșteri artificiale” de tip erdstall în Europa, însă nu sunt conectate între ele, pentru a forma o rețea subterană. În Turcia, la Cappadocia, pot fi admirate, într-adevăr, vestigiile unor adevărate orașe subterane, săpate în rocă, însă acestea prezintă prea puține asemănări și nicio legătură, în subteran, cu structurile de tip erdstall din Europa apuseană. O altă ciudățenie? În interiorul celor mai multe dintre aceste peșteri (erdstall) aproape că lipsește materialul arheologic.
În concluzie, motivul pentru care au fost construite tunelurile erdstall este misterios, după cum nu se știe nici de către cine și când au fost construite. O enigmă totală. E posibil să fi avut un rol magic, ocult, fiind realizate în baza unor concepții despre existență net diferite de cele care predomină azi, în Europa! 

Sursa: www.ancient-origins.net, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/enigmaticele-tuneluri-de-tip-erdstall-ale-europei-in-prezent-nimeni-nu-poate-spune-cand-si-in-ce-scop-au-fost-sapate/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări