Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

duminică, 30 iulie 2017

Enigmaticele tuneluri de tip ERDSTALL ale Europei. În prezent, nimeni nu poate spune când și în ce scop au fost săpate! | Cunoaste lumea


Un erdstall reprezintă un anume tip de tunel, ce poate fi găsit în numeroase zone ale Europei. Cele mai multe se află în Bavaria și Austria. Există controverse asupra epocii în care au fost săpate. Unii cercetători susțin că tunelurile de acest fel datează din Epoca Pietrei, alții că ar fi mai noi – datând din Evul Mediu.


Cel mai probabil este că ambele variante sunt corecte, primele tuneluri erdstall fiind săpate cu un număr nedeterminat de milenii în urmă, numărul lor sporind de-a lungul timpului. O parte dintre cei care susțin că majoritatea acestor tuneluri au fost săpate în Epoca Pietrei sunt și adepții teoriei că ele formează o rețea de o mărime incredibilă, care s-ar întinde pe aproape toată suprafața continentului european, din Scoția și până în Turcia. Așa să fie, oare?


Tuneluri, mai vechi sau mai noi, există pe tot mapamondul. Însă cele de tip erdstall din Europa au trăsături distinctive. Astfel, ele sunt joase (1-1,4 metri), înguste, prezentând, adesea, o secțiune ovală. Ca lungime, ele acoperă, în genere, între 20 și 50 de metri. Unele dintre tunelurile de acest fel sunt unite de către pasaje încă și mai înguste, având doar 40 de centimetri în diametru.


Până în prezent, au fost descoperite aproximativ 2000 de tuneluri de tip erdstall, în toată Europa. Cele mai multe se află în Bavaria, acolo fiind localizate 700 dintre ele. Mai mult de 500 se află în Austria, dar pot fi întâlnite destule și în Cehia, Franța ori în Regatul Unit.


Explicații cu privire la constructorii tunelurilor erdstall ne furnizează doar… legendele. În trecut, populația din zonele în care se găsesc astfel de structuri subpământene pretindea că au fost săpate de către creaturi mitologice, precum elfii și gnomii, care le-ar fi folosit drept adăposturi. S-a mai speculat că structurile subpământene de tip erdstall ar reprezenta pasaje secrete de intrare și ieșire din castelele, mănăstirile și cetățile medievale. Numai că aceste mici peșteri artificiale nu au, de cele mai multe ori, decât o intrare, fără a reprezenta pasaje secrete care să conducă spre construcțiile de la suprafață.


Alții sugerează că tunelurile au servit ca ascunzători. Totuși, aceste pasaje sunt departe de a fi comode ca ascunzișuri pentru oameni iar aprovizionarea cu aer lasă de dorit, având în vedere că au o singură intrare și nicio altă cale de comunicare cu exteriorul. Ele nu sunt potrivite pentru o persoană care ar fi nevoită să petreacă mai multă vreme în interior. A mai fost lansată ipoteza că erdstall-urile ar fi reprezentat depozite secrete de provizii, necesare la vremuri de cumpănă. Dar multe dintre structurile acestea sunt umede sau parțial inundabile, mai ales iarna.





Dacă, în legendele din vechime, se pretindea că structurile subterane de tip erdstall ar fi fost săpate de către făpturi mitologice precum gnomii sau elfii, „legendele moderne” pretind că ele ar face parte dintr-o rețea imensă de tuneluri care se întinde din Scoția și până în Turcia, rețea care ar data de mii de ani și care le-ar fi permis unor inițiați să călătorească pe distanțe mari, neștiuți de nimeni. Dar nici această teorie nu stă în picioare.


Sunt, într-adevăr, mii de „peșteri artificiale” de tip erdstall în Europa, însă nu sunt conectate între ele, pentru a forma o rețea subterană. În Turcia, la Cappadocia, pot fi admirate, într-adevăr, vestigiile unor adevărate orașe subterane, săpate în rocă, însă acestea prezintă prea puține asemănări și nicio legătură, în subteran, cu structurile de tip erdstall din Europa apuseană. O altă ciudățenie? În interiorul celor mai multe dintre aceste peșteri (erdstall) aproape că lipsește materialul arheologic.
În concluzie, motivul pentru care au fost construite tunelurile erdstall este misterios, după cum nu se știe nici de către cine și când au fost construite. O enigmă totală. E posibil să fi avut un rol magic, ocult, fiind realizate în baza unor concepții despre existență net diferite de cele care predomină azi, în Europa! 

Sursa: www.ancient-origins.net, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/enigmaticele-tuneluri-de-tip-erdstall-ale-europei-in-prezent-nimeni-nu-poate-spune-cand-si-in-ce-scop-au-fost-sapate/ 

miercuri, 12 iulie 2017

Viaţa pe Pământ are o poveste a ei, lungă şi plină de amănunte uimitoare, uneori de neprevăzut... Trecerea de la un 'regn' la altul se face pe 'acordul extra fin' si ascunde enigme... inca de nepatruns. De ce „România, Grădina Maicii Domnului“? Urmeaza!


Descoperire revoluţionară: o nouă ramură pe "arborele vieţii”
-----------------------------------------
Pe vremuri – acum vreo două mii de ani – era mai simplu: toate formele de viaţă erau împărţite de oameni în două categorii: animale şi plante. Un regn animal şi altul vegetal erau de ajuns ştiinţei spre a cuprinde toate formele de viaţă cunoscute de om. Era cu mult înainte de inventarea microscopului, aşa că foarte foarte numeroase vietăţi, deşi existau, evident, şi atunci, nu puteau fi văzute, deci nu făceau parte din realitatea percepută de antici şi, prin urmare, aceştia nu-şi băteau capul cu ele. Marii învăţaţi, precum Aristotel, clasificau doar ceea ce vedeau, aşa că şi el împărţea fiinţele vii în animale şi vegetale. Mai târziu, însă, lucrurile s-au complicat, iar recent, descoperirea unui întreg grup nou de vieţuitoare – care nu seamănă bine cu nimic din ceea ce se cunoştea şi nu se potriveşte cu criteriile de identificare a niciuneia dintre categoriile ştiute, a pus pe jar lumea oamenilor de ştiinţă: ce sunt aceste ciudate creaturi şi unde trebuie ele aşezate în arborele filogenetic al vieţuitoarelor?
Multă lume crede că ciupercile sunt plante, oamenii rămânând tributari, în această privinţă, vechii concepţii care, timp de milenii, a stat la baza clasificării formelor de viaţă.

Creşte din pământ şi nu se deplasează? E plantă. Se mişcă singură şi nu creşte din pământ? E animal. Multă vreme, această clasificare, bazată pe două criterii simple şi clare, a fost destul pentru a clasifica lumea macro.

Ca un ecou al acestei viziuni - învechite, dar… asta e, oamenii, chiar şi cei de ştiinţă, renunţă cu greu la tradiţii şi la vechile obiceiuri - ciupercile sunt studiate, la şcoală, în cadrul orelor de "botanică" şi, chiar la facultăţile de biologie, micologia (disciplina care studiază ciupercile) ţine, de obicei, de catedra de botanică/biologie vegetală. Aşa se face că, deşi ciupercile sunt astăzi plasate, în sistematica vieţuitoarelor, într-un regn aparte, numai al lor, numit Fungi (recunoscându-se, astfel, că ele nu sunt nici plante, nici animale, nici altceva - sunt ciuperci/fungi), confuzia se perpetuează.



Dar ştiinţa - chiar dacă arată, uneori, o oarecare inerţie - nu stă pe loc. Odată cu inventarea microscopului, o nouă lume, până atunci ascunsă, s-a dezvăluit treptat privirii fascinate a omului, iar pentru aceste fiinţe era nevoie de noi criterii şi de noi clasificări.

Şi tot aşa, din descoperire în descoperire, s-a ajuns şi la momentul în care, pe la jumătatea secolului XX, biologii au descoperit că, deşi cresc pe sol şi nu se mişcă, totuşi ciupercile nu fac parte din aceeaşi tagmă cu plantele.

Întâi şi întâi, au un mod de nutriţie cu totul diferit: dacă plantele conţin clorofilă şi se hrănesc autotrof (preparându-şi, adică, singure hrana - substanţe organice-, din carbonul extras din aer, folosind ca sursă de energie lumina), ciupercile, în schimb, descompun şi apoi absorb din sol substanţe organice complexe. Aşadar, funcţia lor lor în natură e alta, cu totul diferită de cea a plantelor: dacă plantele sunt producători, ciupercile sunt descompunători, îndeplinind deci un rol opus.



Apoi, au moduri de reproducere diferite de cele ale plantelor, cicluri de viaţă complexe şi altfel decât cele din lumea vegetală.

Iar odată cu progresele biochimiei, a venit şi marea revelaţie a faptului că plantele şi ciupercile sunt foarte diferite unele de celelalte la nivel biochimic. Una dintre caracteristicile de bază ale regnului vegetal (plante) este prezenţa unor pereţi celulari rigizi, constituiţi predominant din celuloză, care acoperă pe dinafară membrana celulară şi dau rigiditate structurii plantei. Graţie lor, plantele se pot ridica deasupra solului, pe tulpini uneori neverosimil de subţiri, înălţându-se spre lumină - sursa lor de energie.

Spre deosebire de lumea vegetală, cea a ciupercilor - care cuprinde mii de forme, extrem de diverse, de la mucegaiuri până la hribi şi mânătărci, de la drojdia de bere până la ciupercile microscopice care produc boli ale plantelor - are ca element distinctiv prezenţa unor pereţi celulari constituiţi nu din celuloză, ci din chitină. Chitina este sintetizată şi de animale - multe nevertebrate au un exoschelet chitinos; un exemplu la îndemână sunt elitrele (aripile tari) ale cărăbuşilor, care acoperă şi protejează cealaltă pereche de aripi, membranoase, subţiri şi transparente - aşa că, din punct de vedere biochimic, cel puţin, ciupercile sunt mai apropiate de animale decât de plante. Şocant? Se prea poate, dar cred că prima idee pe care trebuie să-o extragem de aici este faptul că ştim încă atât de puţin despre lumea asta vie din jurul nostru…

Seamănă - oarecum - cu ciupercile, dar…
Am făcut toată această introducere pentru a arăta că, deşi acum credeam că, în sfârşit, ne-am lămurit cum e cu ciupercile, că nu sunt plante, ci cu totul altceva, drept care merită să stea în propriul lor regn, de fapt, suntem foarte, foarte departe de a şti tot ceea ce e de ştiut despre ciuperci - în particular - şi despre viaţa pe Terra, în general.

Recent, o echipă de biologi britanici, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi de la Universitatea din Exeter, a descoperit, într-un mic lac, nişte… mă rog, nişte forme de viaţă care, deşi aparent erau fungi microscopici, când au fost cercetate mai cu luare-aminte, s-au dovedit a fi altceva, de ajuns de diferit de fungi pentru a-i face pe cercetători să caşte ochii mari.

Oamenii de ştiinţă le-au categorisit deja drept "veriga lipsă" dintre fungi şi celelelate grupuri de vieţuitoare şi afirmă că e cel mai vechi grup de fiinţe de tipul fungilor din câte se cunosc până acum, că ar corespunde unui moment în care fungii "adevăraţi" (cu perete celular chitinos) au început să se diferenţieze şi să evolueze şi că, deci, aceşti nou-veniţi pe scena sistematicii lumii vii ar putea da nişte indicii valoroase privind modul în care s-a săvârşit acestă evoluţie.



Dacă exprimarea pare cam vagă, gândiţi-vă că e vorba despre ceva ce nici oamenii de meserie nu ştiu şi nu înţeleg foarte bine ce este şi unde trebuie să şadă - o piesă de puzzle pe care încă nu ştiu unde să o aşeze.

Le-au numit Cryptomycota - "ciuperci ascunse", s-ar traduce numele - şi, până una-alta, le consideră un grup înrudit cu fungii, în aşteptarea momentului când informaţii mai detaliate, rezultate din cercetări viitoare, le vor permite să înţeleagă mai bine relaţiile de rudenie dintre cryptomycote şi celelalte vieţuitoare. Deja, specialiştii vorbesc despre necesitatea de a redesena arborele vieţii (cel puţin partea cu ciupercile), pentru a găsi un loc potrivit şi acestei noi rămurele.

Ce se ştie despre Cryptomycota până acum?
  • Sunt un grup foarte divers - probabil la fel de divers precum fungii cunoscuţi nou - iar studiul speciilor este abia la început.
  • Cryptomycotele studiate până în prezent sunt organisme eucariote (celulele au un nucleu care conţine materialul genetic) şi se prezintă sub forma unor celule de formă ovoidă, mici (3-5 micrometri), capabile să formeze un filament microtubular.
  • Cryptomycotele se găsesc într-o varietate de medii, inclusiv în sol, în apele dulci, în sedimentele acvatice…
  • Cryptomycotele nu prezintă, în niciunul dintre stadiile ciclului de viaţă, peretele celular chitinos, caracteristic fungilor "obişnuiţi"; ele nu se conformează, aşadar, planului general de structură al celulei de ciupercă, iar aceasta e cea mai importantă deosebire între ele şi fungi.
Studiile au inclus analize genetice şi observarea cu tehnici de microscopie performante, iar rezultatele sunt promiţătoare: ceea ce se ştie până în prezent e îndeajuns de incitant pentru a stimula curiozitatea şi entuziasmul cercetătorilor, pentru studii viitoare.



Viaţa pe Pământ are o poveste a ei, lungă şi plină de amănunte uimitoare, uneori de neprevăzut, iar cercetătorii sistematicieni asta fac: află şi scriu, pentru noi toţi, povestea. Desluşind, în sursele de informaţii disponibile- vieţuitoarele actuale şi fosile - detaliile acestei complicate istorii, oamenii de ştiinţă o lămuresc şi o pun pe hârtie, pentru ca toată lumea s-o cunoască.

Uneori descoperă lucruri neaşteptate, observă o cotitură nebănuită în desfăşurararea evenimentelor; alteori, umplu o lacună în cunoaştere sau zdruncină o convingere ce părea de neclintit.
Descoperirea grupului Cryptomycota este unul dintre evenimentele care ne silesc să ne revizuim părerile despre clasificarea şi evoluţia lumii vii şi să rescriem unele dintre capitole.

A spus foarte bine dr. Thomas Richards, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, unmul dintre cercetătorii descoperitori ai cryptomycotelor: s-ar putea să fim nevoiţi să rescriem manualele de micologie, să regândim clasificarea fungilor şi să elaborăm o altă definiţie a ceea ce este o ciupercă. Asta e cunoaşterea ştiinţifică - un peisaj în veşnică schimbare.

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/8270723-descoperire-revolutionara-o-noua-ramura-pe-arborele-vietii

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări